Condiţionări Şi Disfuncţionalităţi În Utilizarea Instrumentelor Economice Ale Politicii De Mediului

Protecţia mediului a devenit o preocupare majoră afişată de majoritatea agenţilor economici în comportamentul lor social, politic şi din ce în ce mai mult în cel economic. Fără îndoială, acest interes colectiv are la bază ideea că resursele mediului nu sunt mereu exploatate corect iar administrarea lor eficace necesită politici publice corespunzătoare. Problemele mediului pot fi reduse la analiza sectorului fiecărui factor de mediu implicat: apă, aer, sol. Aceste analize trebuie să aibă ca punct de plecare principalele caracteristici ale factorilor de mediu, precum şi rolul acestora de resurse vitale pentru activitatea economico-socială. Inexistenţa sau imperfecţiunea instrumentelor politicii de mediu duce deseori la exploatarea inadecvată a factorilor de mediu, deoarece preţul lor este în general inferior valorii lor. Disfuncţia altor sectoare a factorilor de mediu poate agrava stadiul de degradare a mediului. În faţa acestor dezechilibre, politica mediului are numeroase modalităţi la dispoziţia sa. Reglementarea, indispensabilă în cazul anumitor praguri vitale, este deseori incompatibilă cu eficacitatea economică. Fondată pe principiul poluare-plată, tarifarea permite atingerea obiectivelor calitative la cel mai mic preţ colectiv, dar este câteodată greu de aplicat. Returul prea frecvent al produselor taxelor din sectorul de poluare poate anula impactul reglementării. Sectorul drepturilor de poluare satisface eficacitatea economică, dar acest sector a fost experimentat foarte puţin. Etichetarea ecologică are rezultate modeste în raport cu piedicile pe care le prezintă concurenţa liberă. Contractualizarea necesită o informare amănunţită a participanţilor, informare care se realizează foarte rar. Toate aceste instrumente, departe de a fi incompatibile, sunt susceptibile de completare în cadrul unei politici de mediu.