The Micro-Sustainabilization Of Macro-Development [Micro-Durabilizarea Macro-Dezvoltării]

Asezonat cu un Weltanschauung ecologic etatist dominant global (şi mai pregnant la nivel european), “modelul românesc” a preluat entuziast în educaţia oficială, discursul civic, legislaţie şi aşteptări (totuşi, palid în efecte) prejudecata că nu se prea poate aspira, la modul serios, la o “microeconomie” a dezvoltării durabile şi că analiza şi acţiunea trebuie să fie “macro-”, “top-down”, “centralizate”. (Iar generalizând “teoria relativităţii ecologice” spre a prinde şi schimbările climatice, “macro-” devine “mondo-”, nimic mai puţin.) Chiar şi micile “erezii” de conştiinţă ecologică ale unor cetăţeni individuali sau ONG-uri sunt întreprinse cu ochii spre autoritatea sprijinitoare, reglementările ei şi mai ales fondurile disponibilizabile pentru aşa iniţiative. Curăţarea mediului înconjurător de produsele de dezasimilaţie ale producţiei industriale şi echilibrarea inter-generaţională a exploatării lui antrenează, în conştiinţa publicului, o serie de reflexe publice: taxe penalizatoare pentru “cenuşii”, subvenţii pentru “verzi” sau permise de poluare tranzacţionabile pentru ambii pe pieţe dedicate.