Acţiunea în decăderea din dreptul la marcă pentru neutilizare

Decăderea titularului din drepturile conferite de marcă din motivul neutilizării efective în decursul unei anumite perioade neîntrerupte, ca modalitate de reprimare a menţinerii în vigoare a unor mărci neexploatate, reprezintă o procedură specifi că a multor ţări. Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20.03.1883 a instituit regula potrivit căreia înregis-trarea nu va putea fi anulată decât după un termen echitabil și numai dacă cel interesat nu justifi că motivele lipsei sale de acţiune. Acordul privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPs) se referă la obligaţia de utilizare în termeni similari, instituind perioada ne-întreruptă de nefolosinţă de cel puţin trei ani. Pornind de la normele internaţionale, soluţia decăderii din dreptul la marcă pentru neexploatare şi termenele respective au fost adoptate diferit în diferite ţări. Astfel, de exemplu, în Italia, Benelux, Federaţia Rusă acţiunea în decădere poate fi introdusă pentru neexploatarea mărcii timp de 3 ani; în Austria, Franţa, România, Republica Moldova – timp de 5 ani. Prezentul articol vine să abordeze într-o manieră detaliată instituţia decăderii din dreptul la marcă anume pentru motivul neutilizării efective, avându-se în vedere datele statistice deţinute de AGEPI care arată că 31% din totalul de hotărâri/decizii emise în dosarele civile cu referire la OPI examinate, la care AGEPI a participat pe parcursul anului 2017, au avut ca obiect anume decăderea titularului din drepturile conferite de marcă din motivul neutilizării efective în decursul unei perioade neîntrerupte de 5 ani. Justificarea sancţiunii decăderii din drepturi rezultă din însăşi funcţia mărcii de a permite identificarea produselor şi serviciilor, iar dreptul conferit titularului prin înregistrare nu există decât în măsura în care marca este utilizată efectiv într-un timp rezonabil, termen care diferă în diferite sisteme juridice.