IDEAS home Printed from https://ideas.repec.org/p/ror/seince/110910.html
   My bibliography  Save this paper

Rolul supracreditarii în criza economica a tarilor europene

Author

Listed:
  • Olteanu, Dan

    (Institutul National de Cercetari Economice, Bucuresti, România)

Abstract

Acest studiu investigheaza rolul creditarii bancare si al îndatorarii sectorului privat în formarea dezechilibrelor premergatoare crizei financiare din tarile europene. Mai întâi, am aratat ca atât stocul de credit total, cât si cel privat sunt puternic corelate cu fluxurile de investitii straine, în special sub forma finantarilor externe ale sectorului bancar. De asemenea, expunerea externa a bancilor a contribuit la un înalt nivel de îndatorare al acestor institutii si la procent ridicat al creditelor în moneda straina. În al doilea rând, am relevat legatura semnificativa dintre creditul privat si deteriorarea situatiei bilantiere a firmelor si gospodariilor, care la rândul sau a contribuit la aparitia unui procent ridicat de credite neperformante în tarile CEE. În al treilea rând, a fost analizata empiric impactul asupra profitabilitatii sistemului bancar atât a expunerii externe initiale, cât si a creditelor neperformante. În al patrulea rând, am cercetat legatura dintre creditare si cresterea preturilor activelor. Rezultatele au aratat ca evolutia ascendenta a pretului locuintelor este explicata în mare masura de credit, dar si de transferurile curente si de capital din exterior. Pretul activelor bursiere a fost influentat de creditare, investitii directe si de capital, dar corelatiile sunt reduse. În final, am demonstrat influenta considerabila a supra-creditarii asupra preturilor din sectorul de bunuri necomercializabile si a ratei reale de schimb, ceea ce nu a avut însa impact asupra diminuarii exportului. Influenta creditarii este de asemenea importanta în ce priveste sustinerea cererii de bunuri din import.

Suggested Citation

  • Olteanu, Dan, 2011. "Rolul supracreditarii în criza economica a tarilor europene," Studii Economice 110910, Institutul National de Cercetari Economice (INCE).
  • Handle: RePEc:ror:seince:110910
    as

    Download full text from publisher

    File URL: http://www.studii-economice.ro/2011/seince110910.pdf
    Download Restriction: no
    ---><---

    More about this item

    Keywords

    Crize financiare; Credit; Îndatorare;
    All these keywords.

    JEL classification:

    • E44 - Macroeconomics and Monetary Economics - - Money and Interest Rates - - - Financial Markets and the Macroeconomy
    • E51 - Macroeconomics and Monetary Economics - - Monetary Policy, Central Banking, and the Supply of Money and Credit - - - Money Supply; Credit; Money Multipliers
    • F34 - International Economics - - International Finance - - - International Lending and Debt Problems
    • G14 - Financial Economics - - General Financial Markets - - - Information and Market Efficiency; Event Studies; Insider Trading

    Statistics

    Access and download statistics

    Corrections

    All material on this site has been provided by the respective publishers and authors. You can help correct errors and omissions. When requesting a correction, please mention this item's handle: RePEc:ror:seince:110910. See general information about how to correct material in RePEc.

    If you have authored this item and are not yet registered with RePEc, we encourage you to do it here. This allows to link your profile to this item. It also allows you to accept potential citations to this item that we are uncertain about.

    We have no bibliographic references for this item. You can help adding them by using this form .

    If you know of missing items citing this one, you can help us creating those links by adding the relevant references in the same way as above, for each refering item. If you are a registered author of this item, you may also want to check the "citations" tab in your RePEc Author Service profile, as there may be some citations waiting for confirmation.

    For technical questions regarding this item, or to correct its authors, title, abstract, bibliographic or download information, contact: Dan Constantin (email available below). General contact details of provider: https://edirc.repec.org/data/incearo.html .

    Please note that corrections may take a couple of weeks to filter through the various RePEc services.

    IDEAS is a RePEc service. RePEc uses bibliographic data supplied by the respective publishers.