Învăţarea pragmatică ca efect al implicaţiilor societale

Subiectul articolului are ca centru de greutate procesul educaţional, dar autorul nu încearcă o prezentare exhaustivă, ci îl interesează acele aspecte care trimit în mod evident către pragmatică. Tematica articolului este aceea de a reconstitui pasul argumentativ care pare a lipsi din experienţa educaţională de la noi și a merge pe unele provocări cu care se confruntă educaţia în ziua de azi: cele pedagogico-societale. Împărtășirea unor strategii educaţionale au scopul de a susţine depășirea problemelor de vorbire, care se fac tot mai evidente în contextul relaţiilor sociale. Motivul pentru care autorul a abordat problematica pragmaticii în raport cu învăţarea este unul funcţional. Tratarea în alt mod nu este o modă, ci este o valoare. De aceea, pentru a răspunde cerinţelor societăţii prezente, mijlocul de „a merge” înainte este unul benefic. Aducând discuţia mai aproape de practica școlară, vom observa că, în majoritatea cazurilor, pragmatica oscilează între categoria de acţiune și cea a limbajului. Legând pragmatica de învăţare, ca problemă și ca practică, am considerat că învăţarea pragmatică începe odată cu apariţia explicită a noilor orientări în educaţie și constă, în ultimă instanţă, în participarea la construcţia propriului parcurs cognitiv. Ea este, din acest punct de vedere, o acţiune „deschisă”, care va dura atât timp cât vorbește și acţionează fi inţa umană. Poziţia metodologică din care autorul a considerat că poate îndeplini mai bine obiectivele propuse este cea a analizei neformale, promovând spiritul critic de gândire, propriu filosofiei analitice. Totodată, s-a încercat îmbinarea demersului critic de clarificare conceptuală specific acestei filosofii cu tehnica postmodernistă a juxtapunerii ideilor prin colaj de citări sau parafraze. Această tehnică a fost utilizată mai mult ca instrument persuasiv, și nu ca asumare a unui mod de filosofare, valorizând-o sub formă de procedură analitică cu efecte benefice în planul argumentării.